Mitologia greacă este corpul de mituri relatate inițial de grecii antici. Aceste istorii se preocupă de origini și natura lumii, viețile și activitățile zeităților, eroilor și creaturilor mitologice și de originile și semnificația practicilor de cult și ritual. Specialiștii moderni studiază miturile în încercarea de a arunca lumină asupra instituțiilor religioase și politice ale Greciei antice și ale civilizației sale și de a înțelege însăși natura creării mitului. 

La început romanii și-au imaginat zeii ca puteri și mai apoi ca persoane, astfel explicându-se faptul că puțin din mitologia romană este autentică. După învățatul roman Marcus Terentius Varro, numai după ce romanii au avut contact cu civilizația Greciei antice în sec VI î.Hr. ei au început să-și reprezinte zeii sub formă umană. În ultimele trei secole înaintea lui Hristos scriitori ca Virgil și Ovidiu au gravat numele și funcțiile zeilor romani în librăriile grecești și în tradiția artistică creând o mitologie hibridă, greco-romană care a inspirat poeții și pictorii din antichitate și până azi. 

Mitologia traco-dacă este una matură, bine închegată, cu un pante-on restrâns, zeii fiind puțini, dar cu responsabilități bine definite. Dacii venerau un număr de 4-5 zei majori: zeul războiului, asemănător zeului grec Ares și probabil încă un număr restrâns de zei minori. De la apariția profetului Zamolxis în Dacia, religia dacică devine monoteistă, acest profet fiind divinizat după moarte și considerat zeul suprem.